CNPF si ASP au examinat prioritatile de colaborare in procesul de modernizare si digitalizare a serviciilor publice

Avatar autor XPRIMM
Autor
Andreea RADU
Avatar
Andreea RADU
Redactor sef
Data articol
18.01.2022

Aspecte ce vizeaza inregistrarea de stat, modificarea, reorganizarea si radierea din Registrul de stat al persoanelor juridice prin prisma modificarilor operate la Legea nr. 220/2007 privind inregistrarea de stat a persoanelor juridice si a intreprinzatorilor individuali in cadrul pachetului de legi privind digitalizarea (in vigoare din 10 ianuarie 2022), au fost discutate in cadrul mesei rotunde organizate in regim on-line in data de 17 ianuarie 2022, a anuntat CNPF - Comisia Nationala a Pietei Financiare.

PROMO

Vicepresedintele CNPF, Vitalie LEMNE, a subliniat importanta stabilirii mecanismului de interoperabilitate CNPF - ASP, avand in vedere prerogativele autoritatii de supraveghere financiara nebancara de a emite acte permisive/aprobari prealabile entitatilor din aria de competenta.

Legea nr. 220/2007 indica asupra obligatiei Agentiei Servicii Publice de a verifica detinerea avizului/aprobarii prin schimbul de date in regim automatizat.

Astfel, CNPF isi propune sa asigure accesul public pentru actele permisive aditionale participantilor profesionisti la piata financiara nebancara, fie ce vizeaza actele de constituire/statutare, modificarea lor, fie ce vizeaza componenta nominala a organelor de conducere a acestora prin intermediul paginii web, creand un modul suplimentar destinat in acest sens.

Agentia Servicii Publice a anuntat ca deja a largit spectrul de date din Registrul de Stat al persoanelor juridice plasate pe pagina sa web oficiala, disponibile pentru vizualizare si accesare gratuita, incluzand informatia despre beneficiarul efectiv/beneficiarii efectivi, in conformitate cu Legea nr.308/2017 cu privire la prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului.

In aceeasi maniera, CNPF va asigura oferirea informatiei cu referire la societatile pe actiuni, implicit autorizarea reorganizarii, emisiunile suplimentare, modificarile inregistrate in Registrul emitentilor de valori mobiliare, cum ar fi inregistrarea anularii actiunilor de tezaur, precum si privind inregistrarea modificarii claselor, numarului si valorii nominale a actiunilor plasate.

Vitalie LEMNE a concluzionat, ca pentru facilitarea intregului proces a schimbului de date, reiesind din exercitarea atributiilor pe cele trei segmente: asigurari, creditare nebancara si piata de capital, inclusiv emitentii de valori mobiliare, sa fie create trei grupuri de lucru interinstitutionale cu desemnarea persoanelor responsabile a fiecarei institutii in parte.

Video