Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA) vrea sa cumpere prin licitatie un sistem informatic pentru gestionarea informatiilor si fluxurilor de lucru, proiectul fiind estimat la 500.000 euro, fara TVA, pentru 45 luni.
"Obiectul contractului consta in implementarea unui sistem informatic care sa asigure gestiunea proceselor/fluxurilor de lucru, a bazelor de date, a informatiilor si dosarelor electronice din cadrul FGA in vederea respectarii cadrului legal si normativ specific, a imbunatatirii relatiei cu petentii, automatizarea proceselor/fluxurilor de lucru, pastrarea si regasirea electronica a documentelor si a informatiilor, a procesarii rapide a dosarelor, intr-un mediu securizat al informatiilor. Sistemul va asigura analiza de date si un sistem de raportari specifice", scrie in anuntul de licitatie.
FGA are ca principal scop protejarea creditorilor de asigurari de consecintele insolventei unui asigurator, respectiv plata despagubirilor/indemnizatiilor catre creditorii de asigurari ai societatilor de asigurare aflate in faliment.
Conform prevederilor legale in vigoare, FGA este in drept sa efectueze plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurari, in termen de 60 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a deciziei de retragere a autorizatiei de functionare a asiguratorului ramanerea definitiva a hotararii de deschidere a procedurii de faliment impotriva asiguratorului.
Plata sumelor din disponibilitatile Fondului se face doar catre categoriile de creditori de asigurari prevazuti de lege in limita plafonului de garantare, plafon care urmare a modificarilor intervenite recent in legislatia aplicabila este de 500.000 lei pentru o creanta de asigurare datorata in temeiul unui contract de asigurare incheiat de asiguratorul aflat in insolventa.
Alte detalii despre FGA la https://www.fgaromania.ro/