Stiri externe

Munich Re inaugureaza doua noi servicii de analiza de risc pentru incendii si uragane


Munich Re anunta doua noi servicii de gestionare a cererilor de despagubire si analiza de risc pentru incendii si uragane, al caror scop este cel de a accelera acordarea despagubirilor pentru asigurati. Astfel, aplicatia Wildfire Risk Score va sprijini clientii in procesul de evaluare a riscurilor de incendiu in America de Nord, dar si in estimarea pagubelor produse dupa un eveniment. Cealalta aplicatie, Remote Industries, permite, printre altele, inregistrarea automata a pagubelor produse de un uragan.

Wildfire Risk Score combina datele referitoare la pagubele produse de incendiile anterioare cu informatii din surse stiintifice accesibile publicului larg, ceea ce va oferi Munich Re posibilitatea de a realiza harti de risc la rezolutie ridicata, acestea fiind integrate in platforma de evaluare a riscurilor. In momentul de fata, exista harti de risc pentru California, Colorado, Arizona, Alberta, British Columbia si se lucreaza la harti de risc pentru Texas, New Mexico, Utah, Nevada si Portugalia.

Munich Re considera ca aplicatia va ajuta companiile de asigurari sa analizeze mai precis riscurile, dar si sa identifice din timp posibilele acumulari in portofoliu, permitandu-le clientilor sa vizualizeze expunerea in timp real. Avand in vedere conexiunile cu sistemele exterioare de avertizare, pierderile pot fi estimate, iar solutionarea cererilor de despagubire dupa incendiu ar fi accelerata, reducand costurile si, totodata, permitand o protectie mai eficienta a asiguratilor.

Cea de-a doua aplicatie Munich Re - Remote Industries -, permite inregistrarea automata a pagubelor produse de un uragan. Potentialele daune aduse cladirilor pot fi estimate cu pana la doua zile inaintea unui uragan preconizat, in timp ce fotografiile aeriene ale regiunilor afectate pot fi disponibile imediat dupa producerea evenimentului, oferind posibilitatea unei estimari mai rapide a pagubelor. Astfel, se estimeaza o reducere semnificativa a timpului alocat pentru gestionarea cererilor de despagubire.

"Suntem exact acolo unde sunt clientii nostri si consumatorii lor. Tehnologiile digitale ne permit nu doar sa imbunatatim continuu produsele noastre, ci si sa dezvoltam noi solutii care sa se adreseze mai precis nevoilor clientilor. In acest fel, ne asiguram ca, pe viitor, asigurarile reprezenta in continuare un factor de stabilitate atat pentru oameni, cat si pentru afaceri", subliniaza Torsten JEWORREK - Member, Board of Management, Munich Re.


Share |


Editor: Cristian SUCA | Publicat pe 10.09.2019

Cele mai recente stiri:
» Insurance Europe: Proiectul de revizuire a Solvency II ar impiedica ambitiile europene, nu le-ar sustine
» ONU: Multiple episoade de vreme extrema vor avea loc in 2020
» Ukraine International Airlines va oferi despagubiri familiilor victimelor din zborul PS752
» Australia: 13.750 de cereri de despagubire in valoare totala de 925 mil. dolari, dar costurile vor creste semnificativ in perioada urmatoare
» Napoli: 13 persoane au fost ranite in urma unui accident in care au fost implicate 3 trenuri de metrou
» Porto Rico: Un nou cutremur puternic a fost inregistrat sambata. Mii de oameni se tem sa se intoarca la casele lor
» Filipine: "O eruptie periculoasa" a vulcanului Taal, posibila "in urmatoarele ore sau zile". 8.000 de oameni au fost deja evacuati, alti 450.000 sunt amenintati
» Aon a finalizat achizitia platformei digitale de asigurari CoverWallet
» FITCH: Pierderi asigurate limitate dupa cutremurul care a zguduit Porto Rico
» GENERALI a finalizat achizitia Seguradoras Unidas si AdvanceCare, unitatile Apollo Global Management din Portugalia






Create Account



Log In Your Account