Piata londoneza pregateste o acoperire de 50 de milioane de dolari pentru incarcaturile de cereale din Ucraina

Autor
Alex SIMION
Data articol
10.08.2022

Ascend, partea pietei londoneze Lloyd's si Marsh au lansat o facilitate pentru comerciantii de cereale, pentru a asigura o acoperire de pana la 50 de milioane de dolari pentru fiecare calatorie, a declarat Marcus Baker, seful global al departamentului maritim si de marfuri al Marsh.

PROMO

Facilitatea va acoperi transporturile de cereale si ingrasaminte ucrainiene printr-un coridor securizat, au declarat miercuri surse din industrie.

Piata londoneza a asigurarilor maritime a plasat regiunea Marii Negre pe lista sa de risc ridicat, iar costurile de asigurare au crescut vertiginos.

"Am primit cateva cereri in ultimele doua zile si ne asteptam ca solicitarile sa creasca", a declarat Marcus Baker pentru Reuters, adaugand ca 50 de milioane de dolari este mai mult decat suficient pentru majoritatea transporturilor de cereale.

Baker a refuzat sa comenteze preturile, dar a spus ca facilitatea va include un "bonus" in cazul in care nu vor exista daune - o rambursare pentru o transport fara incidente. El a mai spus ca si alti asiguratori s-ar putea alatura Ascot pentru a oferi aceasta acoperire.

Prima nava de cereale care paraseste un port ucrainean de la invazia Rusiei din 24 februarie, in urma unui acord negociat de Ankara si Natiunile Unite, urma sa treaca prin Bosfor dupa ce inspectia s-a incheiat miercuri.

Nu este clar ce acoperire a avut acest prim transport, dar oficialii din industrie au declarat ca asigurarea va fi esentiala pentru toate transporturile.

Oficialii militari turci, rusi si ucraineni, care lucreaza impreuna cu o echipa a ONU, au infiintat un Centru comun de coordonare (JCC) la Istanbul pentru a permite exporturile din Odesa, Chornomorsk si Yuzhny - trei porturi ucrainene de la Marea Neagra.

Neil Roberts, seful departamentului maritim si de aviatie din cadrul Lloyd's Market Association a declarat ca sunt necesare mai multe detalii privind riscurile pentru cei care doresc sa asigure tranzitul.

"Piata asteapta aprobarea curselor de intrare de catre JCC Istanbul", a declarat Roberts. De asemenea, se lucreaza la alte solutii de asigurare.

Costurile initiale pentru prima suplimentara de acoperire a navelor pentru orice atac erau calculate la aproximativ 3% din valoarea unei nave pentru o perioada de 7 zile, a declarat o sursa din domeniul asigurarilor. Acest procent este de pana la 1,5% pentru culoarele mai largi din Marea Negra, ceea ce ar insemna totusi costuri de sute de mii de dolari pentru o durata mai mare de sapte zile.

Video