Romania

Ploile torentiale au afectat 60 de localitati: locuinte inundate, copaci cazuti si masini avariate


In urma ploilor torentiale, descarcarilor electrice, caderilor de grindina si a vantului puternic din cursul zilei de miercuri si din timpul noptii, au fost inregistrate efecte de vreme rea in 60 de localitati din 13 judete: Arges, Bihor, Caras - Severin, Dambovita, Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Prahova, Salaj, Sibiu, Timis si Valcea, a anuntat IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta.

Pompierii din cadrul inspectoratelor pentru situatii de urgenta vizate de vremea neprielnica au actionat pentru evacuarea apei din 58 locuinte, 22 anexe, 135 de curti si 33 de subsoluri. De asemenea, s-a intervenit cu accesorii specifice pentru indepartarea a 82 de arbori, ce au cazut pe carosabil, locuinte si stalpi de electricitate, fiind avariate si 29 de autoturisme.

Peste 3.300 de pompieri cu peste 2.200 de mijloace tehnice au fost la datorie, in ultimele 24 de ore, pentru executarea misiunilor destinate limitarii si inlaturarii efectelor generate de fenomenele hidrometeorologice periculoase, precizeaza IGSU.

In judetul Valcea, peste 60 de copaci au cazut pe masini, carosabil, cladiri si linii electrice, patru acoperisuri au fost doborate si aproape 12.000 de consumatori au ramas fara energie electrica din cauza furtunii din ultimele 12 ore.

Conform ISU Valcea, la nivelul judetului au fost anuntate peste 70 de situatii de urgenta: 22 copaci cazuti pe autoturisme, 24 de copaci cazuti pe carosabil, 11 copaci cazuti pe cladiri, 4 copaci cazuti pe linii electrice (curenti slabi si joasa tensiune 220 V), 4 acoperisuri prabusite si s-au produs trei incendii cauzate de trasnete.

Evenimentele au avut loc in municipiul Ramnicu Valcea, unde 38 de copaci au cazut pe carosabil, autoturisme, trei acoperisuri au fost avariate partial si au cazut pe carosabil, precum si in orasele Horezu, Brezoi, comunele Bujoreni, Racovita, Caineni, Popesti, pe DJ 678 A, intre Tatarani si Galicea, in Nicolae Balcescu, Calimanesti.

Potrivit IGSU, o situatie deosebita a fost inregistrata in localitatea Obarsia - Closani din judetul Mehedinti, unde pompierii au intervenit pentru salvarea a doua persoane surprinse de manifestarea descarcarilor electrice. Din nefericire, una dintre acestea a decedat, iar cealalta a fost transportata la spital, cu semne vitale.

De asemenea, militarii au actionat pentru salvarea unei persoane din localitatea Arcani, judetul Gorj, care a fost surprinsa de apele aflate in crestere, sub un pod. Aceasta a fost recuperata in cel mai scurt timp si predata echipajelor medicale pentru investigatii de specialitate.

Totodata, echipajele profesioniste pentru situatii de urgenta au evacuat preventiv o familie (formata din trei membri) din localitatea Borlova, judetul Caras - Severin, a carei gospodarie a fost izolata de ape. Persoanele, dintre care doi minori, au fost cazate temporar la rude, urmand ca, dupa remedierea situatiei, sa revina la domiciliul lor.

Din cauza vantului puternic, sapte acoperisuri ale unor imobile au fost partial sau total distruse, iar viiturile produse in judetul Caras - Severin au generat o alunecare de teren care a afectat un operator economic.

In judetele aflate sub incidenta fenomenelor hidrometeorologice periculoase au fost semnalate intreruperi ale alimentarii cu energie electrica, iar echipaje specializate se afla in teren pentru remedierea situatiei, in cel mai scurt timp.

De asemenea, circulatia rutiera a fost afectata temporar din cauza copacilor cazuti pe carosabil sau a aluviunilor pe trei drumuri nationale (DN 57B, DN 66 si DN 68A) si trei drumuri judetene (DJ 582, DJ 671A si DJ 564A).

In acest moment nu sunt semnalate persoane blocate sau alte urgente medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor hidrometeorologice si se actioneaza in localitatile afectate pentru indepartarea tuturor urmarilor de vreme rea si evaluarea pagubelor produse.

CFR a anuntat, joi, ca circulatia trenurilor a fost afectata de fenomenele meteo si de arborii cazuti pe calea ferata. Astfel, circulatia feroviara intre statiile Timisu de Sus-Predeal se desfasoara doar pe firul II, firul I fiind inchis pentru remedierea deranjamentelor produse la linia de contact, in cursul noptii de 13 spre 14 iunie, de copacii prabusiti de pe versanti pe calea ferata. Avariile produse la componentele infrastructurii feroviare de arbori prabusi de pe versanti pe calea ferata intre Timisu de Sus si Predeal au avut impact direct asupra circulatiei trenurilor, fiind afectate 8 trenuri de calatori care au inregistrat o intarziere totala la destinatie de 1.252 de minute.

Compania  Nationala  de  Cai  Ferate  CFR  S.A. recomanda publicului calator ca in aceasta perioada, cand sunt anuntate fenomene meteo nefavorabile, sa solicite telefonic operatorilor de transport feroviar, inainte de efectuarea calatoriei, informatii despre eventualele intarzieri care se pot inregistra in traficul feroviar. 

Avand in vedere prognozele meteorologilor pentru perioada urmatoare, inspectoratele pentru situatii de urgenta raman mobilizate pentru a interveni, in cel mai scurt timp, in zonele unde se pot produce situatii de urgenta, iar evolutia fenomenelor meteorologice periculoase este permanent monitorizata prin Centrul Operational National al IGSU.

Protectia bunurilor

Pe piata din Romania, riscul de inundatii este acoperit prin polita obligatorie de locuinta (PAD), alaturi de riscurile de cutremur si alunecari de teren, in limita a 20.000 euro. Pentru o protectie suplimentara, la intreaga valoare a imobilului, proprietarii pot incheia si o polita facultativa a locuintei, suplimentara celei obligatorii.

In vederea cresterii gradului de constientizare a romanilor cu privire la pericolele la care le este expusa locuinta, cat si informarea acestora cu privire la formele de protectie financiara pe care le ofera incheierea unei asigurari obligatorii sau facultative de locuinta a fost lansat si campania "Octombrie - Luna Asigurarilor de Locuinte". Cea de-a V-a editie a proiectului s-a desfasurat intre 1 si 31 octombrie 2017. Mai multe detalii sunt disponibile pe asigurarealocuintelor.ro si pe Facebook.

La sfarsitul lunii aprilie 2018 erau active la nivel national peste 1,7 milioane de polite PAD, potrivit statisticilor Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID Romania), societatea privata care administreaza sistemul de asigurare obligatorie a locuintelor.

In ceea ce priveste masinile avariate, daunele produse de fenomene naturale sunt acoperite de politele CASCO. Astfel proprietarii de masini care au fost afectati de copacii cazuti, pot fi despagubiti de catre companiile de asigurari. Totodata, cei care nu au polite CASCO si ale caror masini au fost avariate pe motive care tin de neglijenta administratiei publice pot depune plangere in instanta impotriva autoritatilor.


Share |


Editor: Andreea RADU | Publicat pe 14.06.2018

Cele mai recente stiri:
» Mai sunt doua saptamani pana la ICAR 2018
» Revolutia tehnologica si efectele ei asupra clientilor de asigurari
» Numiri aprobate de ASF in conducerea a doi asiguratori
» Barbati vs femei: Cine cumpara mai des clauza de Decontare Directa atasata politelor RCA?
» 7 milioane lei - costul lucrarile de reabilitare a constructiilor hidrotehnice din Bacel, afectate de inundatii
» #treazlavolan si 5 to go lanseaza ultima provocare a saptamanii!
» Sondaj 1asig.ro: Este pregatita piata asigurarilor sa aplice cerintele IDD?
» Cursuri, prezentari de produse inovative si networking la LEADER TEAM INSTITUTE
» Castiga una din cele 7 invitatii la IMWorld 2018!
» Ultima zi a campaniei #donatorTreazlavolan






Create Account



Log In Your Account