Stiri externe

Porto Rico: Un nou cutremur puternic a fost inregistrat sambata. Mii de oameni se tem sa se intoarca la casele lor


Un cutremur de 6 grade pe scara Richter a zguduit Porto Rico sambata, 11 ianuarie, provocand pagube de milioane de dolari de-a lungul coastei sudice a insulei, sustine Insurance Journal. Potrivit USGS (U.S. Geological Survey), cutremurul a fost inregistrat la 13 km sud-est de Guanica, la o adancime de 5 km, si a fost urmat de mai multe replici, una dintre acestea, doua minute mai tarziu, de o magnitudine de 5,2. Autoritatile sustin ca, pana in prezent, nu exista morti sau raniti.

Cutremurul de sambata a lovit la doar cateva zile distanta de seismul de 6,4 grade pe scara Richter care a zguduit Porto Rico in data de 6 ianuarie, provocand moartea unei persoane, ranirea altor noua, precum si distrugerea totala sau partiala a sute de scoli, cladiri si locuinte. Guvernatorul Wanda VAZQUEZ sustine, potrivit sursei citate, ca seismul din data de 6 ianuarie a provocat pagube de 110 milioane de dolari, 559 de structuri fiind afectate. Pagubele cutremurului de sambata sunt in continuare evaluate.

Autoritatile au alocat deja 2 milioane de dolari pentru 6 regiuni puternic afectate de cutremure si spera ca guvernul SUA sa intervina, la randul sau, in acest sens. Dupa cutremurul de sambata, cel putin 4.000 de localnici stau in continuare in adaposturile amenajate de autoritati. Unii dintre ei se tem sa se intoarca la casele lor, gandindu-se ca, in perioada imediat urmatoare, un alt seism puternic va lovi insula. Altii nu se pot intoarce la casele lor din cauza pagubelor lasate in urma de cutremurul din 6 ianuarie.

Incepand cu data de 28 decembrie 2019, peste 1.280 de cutremure au afectat Porto Rico, peste 70 dintre acestea avand o magnitudine mai mare de 3,5 grade. Mai mult, NASA declara vineri, 10 ianuarie, potrivit sursei citate, ca imaginile din satelit arata ca, dupa seismul de 6,4 grade din data de 6 ianuarie, pamantul din mai multe zone din Porto Rico s-a deplasat cu 14 centimetri. Autoritatile din Porto Rico se asteapta ca insula sa fie afectata in continuare de replici ale ultimelor doua cutremure.

Potrivit CNN, cutremurul din data de 6 ianuarie a fost cel mai distructiv cutremur care a lovit Porto Rico in ultimii peste 100 de ani. In 1918, un alt seism a zguduit Porto Rico, generand un tsunami, evenimente in urma carora s-au inregistrat 116 decese si pierderi economice de 4 milioane de dolari, arata CNN, care subliniaza ca, la vremea respectiva, suma reprezenta dublul bugetului anual pentru Porto Rico. Raportat la puterea de cumparare de astazi, seismul din 1918 a provocat pierderi de 73,4 milioane de dolari.


Share |


Editor: Cristian SUCA | Publicat pe 13.01.2020

Cele mai recente stiri:
» Germania: Proprietarii de locuinte si chiriasii pot verifica online riscul individual de furtuna
» AXA: COVID-19 subliniaza rolul critic pe care il joaca industria de re/asigurari
» ALLIANZ: Pandemia COVID-19, de trei ori mai dura pentru asiguratori decat ultima criza financiara
» Dezastrele naturale din ultima perioada au facut ravagii in intreaga lume, provocand pierderi materiale si umane semnificative
» Inundatiile care au afectat China de la inceputul lunii iunie au provocat pierderi economice de aproximativ 4 miliarde de dolari
» Securitatea cibernetica trebuie sa fie o preocupare pentru intreaga organizatie, nu doar pentru echipa de securitate
» Pe fondul pandemiei, investitorii opteaza pentru asigurari "usage-based"
» Aon: SUA se confrunta cu pierderi asigurate de peste 4 mld. dolari dupa fenomenele meteo extreme din luna mai
» Guy Carpenter: 2020 ar putea aduce pierderi de peste 160 mld. dolari pentru industria de re/asigurari
» Industria de asigurari de calatorie, setata pentru o recuperare lenta


Create Account



Log In Your Account