EXCLUSIV! Reactia ASTERRA la decizia CNPF

Avatar autor XPRIMM
Autor
Bianca CIOCOTISAN
Avatar
Bianca CIOCOTISAN
Redactor
Data articol
13.01.2021
"Pozitia financiara a ASTERRA Grup este stabila, iar performantele noastre demonstreaza o capacitate de plata pozitiva si in acord cu actele normative. Primele brute subscrise au crescut cu 30%, iar cota de piata a ajuns la circa 18%", a precizat Roman ANDRONIC, Directorul General al companiei pentru xprimm.md. Cititi integral declaratia aici.
PROMO

Conform datelor transmise de catre ASTERRA, aceasta detine o solvabilitate de 113% si o lichiditate de 6,82. "Acesti indicatori sunt peste limitele minime legale, ASTERRA avand chiar una dintre cele mai mari lichiditati din piata asigurarilor", a mai adaugat oficialul companiei.

Potrivit declaratiei, ASTERRA inregistreaza primul loc si in topul despagubirilor platite in 2020 cu aproape 100 de milioane de lei."Pe parcursul intregii activitati, ASTERRA GRUP nu a fost supusa nici unor proceduri de redresare financiara, remediere sau administrare speciala, fapt ce denota o activitate conforma cu legislatia in vigoare", a completat Roman ANDRONIC.

Reactia ASTERRA vine ca urmare a deciziei din data de 12 ianuarie 2021 a CNPF de a prescrie si aplica avertismentul fata de top-managementul ASTERRA Grup si TRANSELIT, pana la 30 septembrie 2021. CNPF solicita intreprinderea de masuri privind remedierea si lichidarea deficitului de active admise pentru acoperirea rezervelor tehnice si marjei de solvabilitate minime, inregistrate la situatia din 30 septembrie a anului trecut. Cititi documentul cu deciziile integrale aici.

Redactia xprimm.md mai asteapta si reactia TRANSELIT, cea de-a doua companie vizata de decizia CNPF. Vom reveni cat de curand cu precizari.

Totodata, in comunicatul Autoritatii de Supraveghere se mai anunta ca a fost aprobat si un nou administrator special pentru MOLDASIG. Vezi cine este acesta in articolul publicat aici.



Video