In ultimul deceniu, fraudele online au crescut cu 179% in Marea Britanie. Numar record de atacuri cyber in T1 2021

Avatar autor XPRIMM
Autor
Cristian SUCA
Avatar
Cristian SUCA
Editor
Data articol
15.04.2021
Fraudele online in Marea Britanie au crescut, in perioada 2010 - 2020, cu 179%, informeaza InfoSecurity Magazine, citand un studiu realizat de Uswitch. Numai anul trecut, fraudele online au generat pierderi de 376,5 milioane GBP. In perioada 2010 - 2020, cel putin 12% dintre britanici au fost afectati de un astfel de incident, pierderea medie fiind de 8.908 GBP la 1.000 de locuitori.
PROMO
Astfe, fraudele online au crescut semnificativ din 2010, ajungand, in 2018, la 394,2 milioane GBP. Un an mai tarziu, acest nivel a scazut pana la 359,3 milioane GBP, insa, in 2020, a urcat din nou, pana la 376,5 milioane GBP. Studiul mai arata ca, in prezent, probabilitatea ca un britanic sa fie victima a unei fraude online este de 20 de ori mai mare decat cea de a fi victima a unui jaf.

De asemenea, Uswitch sustine ca 51% dintre rezidentii din UK au suferit pierderi financiare de pe urma fraudelor, in vreme ce 45% s-au confruntat cu furtul datelor personale. In 2020, cele mai populare forme de escrocherii, in UK, au fost cele in care infractorii si-au asumat identitatea politiei sau a personalului bancar, provocand astfel pierderi de 96,6 milioane GBP.

Totodata, alte 53,7 milioane GBP au fost rezultatul unor altor tipuri de escrocherii care au implicat furtul de identitate. Vestea buna este ca, potrivit sursei citate, autoritatile au reusit sa recupereze 56% dintre sumele furate anul trecut prin asumarea unei identitati false. Pentru fraudele online, insa, acest nivel a fost mult mai mic, numai 29%.

"Infractorii au metode din ce in ce mai sofisticate, concepand escrocherii pentru toate tipurile de produse si servicii, precum imprumuturi, intalniri, vacante, oportunitati de afaceri etc. Din pacate, oameni de toate varstele pot fi victime ale fraudei. Fraudele online nu vizeaza doar persoanele vulnerabile, ci si corporatii, intreprinderi mai mici si sectorul public", spune Nick BAKER - Broadband Expert, Uswitch.

Numar record de atacuri cyber in T1 2021

Pe de alta parte, tot Infosecurity Magazine mai noteaza ca, in primele 3 luni ale anului 2021, firmele din Marea Britanie au inregistrat o crestere de 11%, y-o-y, a atacurilor cyber, potrivit unui studiu realizat de Beaming. Astfel, companiile britanice s-au confruntat zilnic, in medie, cu 1.912 atacuri cyber, o crestere semnificativa comparativ cu nivelul de 1.725 din T1 2020.

Beaming sustine ca, in T1 2021, s-a inregistrat cel mai ridicat nivel de activitate online rau intentionata de cand compania a inceput sa analizeze astfel de date (2016). Cel mai probabil, arata Beaming, companiile britanice cu un nivel decent de securitate cibernetica ar fi putut respinge majoritatea atacurilor cyber care au fost inregistrate in perioada 2016-2021.

Pe de alta parte, Beaming mai noteaza ca atacurile ar putea afecta in continuare organizatiile care nu au implementat metode sigure pentru munca de la distanta. Nu in ultimul rand, sursa citata sustine ca cele mai populare tari de origine pentru adresele IP utilizate in atacurile cibernetice au fost China (14%), SUA (11%) si India (6%).

"Trecerea in masa la munca de acasa si la tiparul hibrid de lucru inseamna ca, acum, datele companiei si sistemele IT sunt accesate printr-o gama larga de echipamente personale, folosind conexiuni interne la Internet neadministrate corespunzator. (...) Numarul atacurilor cibernetice lansate asupra companiilor din Marea Britanie a crescut de anul trecut, pe masura ce au fost implementate masuri de carantina, urmare a pandemiei, si, de atunci, a ramas la niveluri extrem de ridicate", puncteaza Sonia BLIZZARD - Managing Director, Beaming.

Video